BANCNOTE DETERIORATE
Autenticitatea şi un nivel înalt de calitate a bancnotelor reprezintă condiţii „sine qua non” pentru ca utilizatorii să aibă încredere în acestea. Prin urmare, înainte de a le repune în circulaţie, băncile centrale naţionale verifică toate bancnotele euro pentru a se asigura că acestea sunt autentice, şi nu deteriorate sau murdare.
Bancnote deteriorate
Bancnotele euro care sunt deteriorate (de exemplu, cele arse parţial, tăiate sau degradate) şi care îndeplinesc anumite criterii vor fi înlocuite de băncile centrale naţionale (BCN) din zona euro. De exemplu, o BCN va înlocui o bancnotă euro deteriorată dacă se prezintă mai mult de jumătate din bancnotă sau dacă se poate dovedi că partea (de dimensiuni mai mari) care lipseşte din bancnotă a fost distrusă. Nu se vor oferi compensaţii pentru bancnotele euro deteriorate în mod intenţionat.
Bancnotele deteriorate sunt, de obicei, înlocuite gratuit de băncile centrale naţionale. În cazul bancnotelor euro care au fost deteriorate accidental de dispozitivele antifurt, se aplică un comision.
Bancnote emise de băncile centrale naţionale
Băncile centrale naţionale dispun de aparate complet automate de procesare a bancnotelor pentru a verifica bancnotele pe care le primesc. Aceste aparate sortează bancnotele pentru a menţine standarde de calitate ridicate. În anul 2010, BCN au identificat aproximativ 5,8 miliarde de bancnote ca fiind necorespunzătoare pentru a rămâne în circulaţie şi le-au înlocuit. Bancnotele murdare sau deteriorate sunt distruse.
Pentru informaţii suplimentare, contactează banca centrală naţională

